Cum aleg anvelopele de iarnă?
Pentru siguranță în trafic, la sosirea sezonului rece, toți șoferii trebuie să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă. Deasemenea, șoferii care nu se conformează riscă amenzi destul de mari.
Pentru a alege anvelopele potrivite, trebuie avuți în vedere anumiți parametrii de care trebuie să se țină cont:
Distanța de frânare și aderența pe suprafețe umede sau acoperite cu zăpadă
Pentru că precipitațiile sunt comune în sezonul rece, atât sub formă de ploaie cât și sub formă de ninsoare, distanța de frânare pe care anvelopele alese o pot asigura și aderența lor în condițiile grele de drum reprezintă un criteriu după care trebuie să te ghidezi în alegerea acestora. Pentru a stabili eficiența la frânare și cât de aderente sunt, este necesar să verifici eticheta produsului și să observi calificativul înscris pe aceasta. Acest parametru este marcat cu litere de la A la E, de la cea mai mică distanță de frânare la cea mai mare.
Acest criteriu este unul important după care să te ghidezi, întrucât, în condiții de drum acoperit de apă, zăpadă sau polei, distanța de frânare, de la viteza de 75-80 km/h, oferită de anvelopele marcate cu litera A, este cu aproximativ 30%, deci cu 17-18 metri mai mică decât cea asigurată de cauciucurile cu litera E. Pentru siguranța ta, îți recomandăm să alegi doar anvelope notate cu B sau A, întrucât acestea vor asigura cea mai mică distanță de frânare și vor asigura o aderență mai mare, în cazul unor manevre bruște.
Nivelul zgomotului și consumul de combustibil rezultat
Mulți șoferi consideră că anvelopele de iarnă măresc consumul de carburant, dar și zgomotul produs în timpul rulării. Cu toate că această afirmație are o urmă de adevăr, nu este universal valabilă, iar prin alegerea unor cauciucuri de iarnă potrivite îți vei putea asigura o experiență de condus plăcută și economică pe timpul sezonului rece.
Informații despre acești parametri poți descoperi tot pe eticheta cauciucurilor. Consumul de carburant generat este inscripționat în stânga celui legat de distanța de frânare pe drum umed și este notat tot prin litere cuprinse de la A la E. La fel ca în cazul precedent, cel mai mic consum este asigurat de anvelopele notate cu A și cel mai mare, de cauciucurile notate cu litera E. Pentru un raport calitate-preț cât mai bun, îți recomandăm să alegi anvelope al căror parametru de consum este minimum C.
În partea inferioară a etichetei, poți găsi detalii și despre zgomotul produs în timpul rulării de anvelope, acesta fiind exprimat în decibeli. Pentru o experiență de condus cât mai plăcută, este indicat să alegi anvelope care nu produc mai mult de 70 dB în mers.
Puteți afla reguli complete citind Regulamentul UE referitor la eticheta pneurilor.
La alegerea pneurilor pentru iarnă e recomandat să alegeți un brand cunoscut și consacrat (Continental, Pirelli, Dunlop, Michelin), să cautați pareri ale cumpărătorilor pe diferite forumuri, dar și teste de specialitate ale diferitelor reviste de specialitate.
Acordă atenție sporită alegerii unui set cât mai bun de anvelope de iarnă și nu face rabat de la calitate, chiar dacă prețul pneurilor este mai ridicat.